spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTânăr arestat după ce a încălcat controlul judiciar

Tânăr arestat după ce a încălcat controlul judiciar

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat de 27 de ani din municipiul Botoșani, față de care s-a dispus schimbarea măsurii controlului judiciar în arestare preventivă, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

El este cercetat sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt comise atât pe raza municipiului Botoșani, cât și pe raza municipiului Iași. „Din activitățile desfășurate de către polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul a încălcat cu rea credință două dintre obligațiile impuse de organul judiciar prin instituirea măsurii preventive a controlului judiciar, respectiv nu a informat organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței și nu s-a prezentat la sediul IPJ Botoșani, conform programului de supraveghere”, a precizat Delia Nenișcu, reprezentanta IPJ Botoșani.

Astfel, a fost înștiințată instanța de judecată care a dipus înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...