spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAjutoare substanțiale pentru viticultori

Ajutoare substanțiale pentru viticultori

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat că viticultorii români vor putea beneficia de un ajutor de stat excepțional de 500 de euro pe hectar, bani care vor intra în conturi până la sfârșitul anului.

Pentru a putea beneficia de această schemă de ajutor de stat de 500 de euro pe hectar, producătorii vitivinicoli trebuie să dețină cod CAEN, să aibă suprafața înscrisă în Registrul plantațiilor vitivinicole și să facă dovada unei declarații de recoltă aferentă ultimei campanii viticole. Directorul executiv al Direcției pentru Agricultura Județeană (DAJ) Botoșani, susține că la noi în zonă sunt puțini fermieri care îndeplinesc aceste condiții.

Județul Botoșani nu este o zonă favorabilă culturilor viței-de-vie. Avem ceva podgorii care pot accesa acest sprijin în sudul județului, în zona comunei Frumușica în special. În Registrul plantațiilor vitivinicole avem înscriși 11 producători cu aproximativ 70 de hectare”, a declarat Cristian Delibaș (foto).

Potrivit ministrului Agriculturii, valoarea totală a schemei de ajutor este de 59.500.000 lei, adică 12,2 milioane de euro. Banii ajung pentru aproximativ 25.000 de hectare de viță-de-vie curată.

Totodată, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) a plătit săptămâna trecută și sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situaţii de criză. Pentru această măsură, la nivel național, au fost depuse 24 cereri cu o valoare totală 19,1 milioane de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...