sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTAlocaţii suspendate sau diminuate din cauza absenţelor

Alocaţii suspendate sau diminuate din cauza absenţelor

Elevii care au lipsit mult de la cursuri, în semestrul II al anului şcolar trecut, s-au ales cu alocaţia de susţinere a familiei suspendată sau diminuată.

Urmare aplicării prevederilor legale, după încheierea anului școlar 2019 – 2020, au fost suspendate de la plată un număr de 69 de familii (pentru că în acele familii copiii au acumulat mai mult de 21 de absențe nemotivate). Unui număr de 214 familii le-a fost diminuată alocația pentru o perioadă de trei luni, respectiv iulie, august și septembrie 2020”, a declarat Sebastian Tocariu, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, în luna următoare încheierii semestrului şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis AJPIS Botoșani situaţia privind frecventarea cursurilor de către elevi. „În cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei de susţinere a familiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor”, a explicat oficialul. Astfel, alocaţia se diminuează cu 20% pentru fiecare copil care înregistrează între 10 şi 19 absenţe, respectiv, cu 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absenţe.

În situaţia în care unul dintre copii finalizează cursurile învăţământului general obligatoriu şi nu a împlinit vârsta de 18 ani sau unul dintre copii repetă anul şcolar din alte motive decât cele medicale ori absenţele înregistrate şi nemotivate depăşesc numărul de 20 pe semestru, acesta este exclus din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea alocaţiei de susţinere. Altfel spus, alocaţia se va acorda corespunzător numărului de copii din familie care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

La acumularea unui număr de 20 de absenţe se suspendă şi ajutorul acordat în cadrul programului guvernamental „Bani de liceu”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
72 %
1.9kmh
15 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...