sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTMobilizare naţională pentru aerul bolnavilor de covid din Botoşani

Mobilizare naţională pentru aerul bolnavilor de covid din Botoşani

Fundaţia „Mereu Aproape” a venit în ajutorul bolnavilor de Covid din Botoşani. La doar câteva zile de la apelul făcut de reprezentanţii medicali din judeţ.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Numărul cazurilor grave din secţiile din Botoşani face ca nevoia de concentratoare de oxigen să fie tot mai ridicată. ”În cursul nopții, stația de oxigen nu face față celor 27 de surse fixe care sunt foc continuu. Noaptea, necesarul de oxigen al pacientului e mai mare. Scade presiunea cu 10-15 litri pe minut si poate ajunge la 6-7 litri pe minut. Asta inseamna ca pacientul va desatura, deci are nevoie de oxigen si nu avem de unde să-i dăm”, a explicat medicul primar infecţionist Valentina Morcov, şefa Secţiei de Boli Infecţioase de la Botoşani.

După ce Vlad Plăcintă a achiziţionat 15 astfel de aparate, care dau un debit de oxigen mai mare pentru bolnavii în insuficienţă respiratorie, fundaţia din spatele trustului Intact a venit în sprijinul bolnavilor din judeţ. Reprezentanţii fundaţiei au comunicat că au achiziţionat 30 de aparate de oxigen cu un debit de 10 litri pe minut. „Le mulţumim celor de la Fundaţia Mereu Aproape pentru că ne-au ajutat de la sute de kilometri distanţă. În special doamnei director, care s-a implicat şi în doar câteva zile a reuşit să se mobilizeze şi a obţinut 30 de aparate pentru bolnavii de la Botoşani”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Milioane investite de fundaţie în sistemul sanitar

Fundația Mereu Aproape și partenerii săi au venit în ajutorul a peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy.

Au contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați și, prin programele și campaniile lor, au construit 82 de case. Au salvat viața a peste 600 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 14 milioane de euro.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...