spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTColegiul "AT Laurian" va intra în reabilitare

Colegiul „AT Laurian” va intra în reabilitare

Reabilitarea sediului principal al Colegiului “AT Laurian”, imobil monument istoric, a ajuns la faza documentaţiilor şi aprobărilor în Consiliul Municipal. Deşi lucrările nu mai suportă amânare, este puţin probabil ca prestigioasa unitate de învăţământ să intre în şantier până la finele acestui an.

În şedinţa din 26 octombrie, consilierii municipali vor aproba Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), indicatorii tehnico economici şi realizarea investiţiei “Reabilitare Colegiul Naţional <AT Laurian> – Corp A”.

Odată cu finalizarea documentaţiei şi după votul consilierilor municipali, noi o vom înainta Ministerului Educaţiei. Avem la minister două milioane de lei. După ce ministerul va verifica documentaţia, ne va vira banii şi abia după primirea banilor în cont vom vorbi de celelalte proceduri. Până nu avem banii, nu putem angaja nicio cheltuială”, a declarat profesorul Ioan Onofrei, director adjunct al colegiului.

Potrivit documentaţiei, valoarea totală a investiţiei se ridică la 9.748.875 de lei, fără TVA, din care 7.927.865 de lei reprezintă valoarea lucrărilor de construcţii montaj. Durata de execuţie a lucrărilor este 24 de luni. De la bugetul de stat sunt alocate doar două milioane de lei. În aceste condiţii, municipalitatea botoşăneană va trebui să asigure fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor.

Lucrările au fost repartizate în două etape. În prima etapă, care ar urma să dureze nouă luni, va fi reabilitat acoperişul şi etajul II. Totodată, va fi realizat la etajul II un grup sanitar, ştiut fiind faptul că în imobil, la această dată, există doar la demisol un grup sanitar.  Etapa a doua va include reabilitarea demisolului, parterului şi etajului I, reabilitarea faţadelor şi a grupului sanitar, respectiv refacerea instalaţiilor.

Imobilul se află într-o avansată stare de degradare

Despre necesitatea reabilitării Corpului A al Colegiului “AT Laurian” se vorbeşte de mult timp. Din documentaţia înaintată consilierilor municipali reiese că imobilul se află într-o avansată stare de degradare. Spaţiile şcolare nu mai asigură condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii didactice. Cheltuielile pentru întreţinerea clădirii sunt foarte mari. Acoperişul din ţiglă şi-a pierdut funcţionalitatea pe zone extinse din cauza deteriorării materialului ceramic. Umezeala pătrunsă în interiorul acoperişului a afectat starea lemnului din şarpantă şi structura de rezistenţă a planşeului şi pereţilor din unele săli de clasă de la etajul II. La toate luminatoarele acoperişului au apărut, pe laturile de zidărie ale acestora, fisuri verticale. Acestea evidenţiază desprinderea şi rotirea spre exterior a frontoanelor, existând pericolul desprinderii şi prăbuşirii acestora.

Tâmplăria exterioară de lemn este degradată în foarte mare măsură, ca urmare a expunerii la acţiunea factorilor climatici. Tâmplăria interioară nu mai asigură funcţionalitatea în condiţii normale din cauza depăşirii duratei de serviciu şi folosirii excesive.

Finisajele exterioare la pereţi sunt degradate şi nu se mai distinge cromatica iniţială a clădirii. În unele zone tencuiala şi elementele decorative s-au desprins de faţadă din cauza infiltraţiilor. Instalaţia de încălzire interioară este colmatată (radiatoarele şi conductele) ceea ce conduce la un randament scăzut şi consum mare de energie. Iluminatul interior  conduce la un consum ridicat de energie electrică şi eficienţă scăzută.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...