spot_img
miercuri, decembrie 6, 2023
AcasăLocal BTAcuzat de tentativă de omor după un atac cu toporul

Acuzat de tentativă de omor după un atac cu toporul

Un tânăr din comuna Corni, care l-a atacat cu toporul pe un consătean, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub acuzația de tentativă de omor. Pus sub urmărire penală, Andrei Laurențiu Iurieț, în vârstă de 23 de ani, urmează să răspundă în fața magistraților pentru fapta comisă.

Potrivit anchetatorilor, agresiunea a avut loc pe un drum din sat, în urma unui conflict spontan. „S-a reţinut că, în data de 08.09.2016, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla pe drumul public din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit cu toporul în zona capului persoana vătămată V.R., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 60-65 zile de îngrijiri medicale”, au precizat procurorii.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare instanței de judecată a Tribunalului Botoșani. Magistrații urmează să verifice legalitatea administrării probatoriului și a întocmirii rechizitoriului, după care vor stabili data la care va începe procesul. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, tânărul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.3 ° C
2.7 °
-0 °
95 %
4kmh
100 %
mie
1 °
joi
2 °
vin
0 °
sâm
1 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Poliția locală îi invită pe cei de la CJ cu acces liber de parcat aiurea să plătească amenzi. E un început.

EDITORIAL

Primul pas semnificativ în politică l-a făcut ocupând o funcție de conducere în administrație. Apoi, la momentul oportun, i-a făcut un brânci ucigător șefului...

EPIGRAMA ZILEI

Poliția rău te arde Dacă-n prag de sărbători Tranzacționezi petarde Sau … umbli cu pocnitori! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...