spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTUSR+PLUS a pierdut un candidat dintr-o gafă impardonabilă

USR+PLUS a pierdut un candidat dintr-o gafă impardonabilă

Gafă de novici în politică făcută de reprezentanţii Alianţa USR+PLUS.

Aceştia au mers la Biroul Electoral Judeţean de Circumscripţie (BECJ) cu liste de candidaţi complete pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dar surpriză, unul dintre cei propuşi să fie parlamentari a făcut cerere de retragere. Este vorba de Lili Simona Hudişteanu, care era plasată pe poziţia a cincea la Senat. BECJ „ia act de cererea de retragere a candidaturii pentru Senat a doamnei Hudişteanu Lili-Simona” se arată într-un proces verbal postat în secţiunea dedicată alegerilor parlamentare de pe site-ul Instituţiei Prefectului.

Simona Hudişteanu retrasă de pe liste

În fapt, Simona Hudişteanu a fost nevoită să se retragă pentru că nu îndeplinea condiţia de vârstă prevăzută de Constituţia României. „Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”, se arată în articolul 37, aliniatul 2.

Or, Simona Hudişteanu este născută în 1991, deci avea 29 de ani şi nu îndeplinea condiţia de 33 de ani pentru a candida la Senat. Interesant este că soţul său, Paul Hudişteanu are 34 de ani şi este pe lista de candidaţi a USR+PLUS la Camera Deputaţilor. Cum Alianţa a depus candidaturile pe finalul ultimei zile, reprezentanţii USR+PLUS au decis să o retragă pe Simona Hudişteanu fără a mai propune un înlocuitor, deşi în alegerile interne au mai fost doritori la un loc pe listele de parlamentare, chiar şi de supleant.

Şi ecologiştii au gafat-o la locale

Nu e primul astfel de caz la Botoşani.

La alegerile locale, BECJ a respins candidatul de pe poziţia a 26-a a listei de candidaţi ai Partidului Ecologist Român (PER), deoarece acesta nu îndeplinea condiţia de vârstă minimă, el având doar 19 ani şi nu 23, aşa cum prevede Constituţia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...