luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTScenariul Roșu intensifică controalele anti-Covid

Scenariul Roșu intensifică controalele anti-Covid

Trecerea la scenariul roșu a municipiului Botoșani, dar și a comunelor Adășeni, Suharău și Văculești, din cauza numărului mare de infectări cu SARS-CoV2, a determinat forțele de ordine să intensifice acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție instituite de autorități. Asfel, în ultimele 24 de ore, în urma controalelor efectuate de către forțele de ordine, au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12.000 de lei, 75 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii de protecție individuală.

Patru localităţi în scenariul roşu

În acest context, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Botoșani au decis să atenționeze populația că, având în vedere creșterea numărului de cazuri Covid 19 din ultima perioadă, în cele patru localități, respectiv municipiul Botoșani, comunele Adășeni, Suharău și Văculești, unde rata de infectare a depășit trei cazuri la o mie de locuitori, autoritățile publice au instituit o serie de măsuri, pentru următoarele 14 zile.

Astfel, purtarea în mod corespunzător a măștii de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile publice din localitățile enumerate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. Este interzisă organizarea de evenimente private, atât în spațiile închise cât și deschise, cum ar fi restaurante, cămine culturale, baruri, cafele, săli/corturi de evenimente și nu numai.

Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Tot în acest interval a fost interzisă și activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor care desfășoară activități de preparare, comercializare și servire a produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nonalcoolice, în interior.

Cafenele, hoteluri, teatre şi cinematografe închise pentru 14 zile

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în incinta acestora. Pentru următoarele 14 a fost interzisă și organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacol sau a concertelor. Totodată, este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.

„Forțele de ordine, împreună cu specialiștii din celelalte instituții cu atribuții de control, vor efectua controale pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile impuse prin lege, în special portul măștii de protecție. De asemenea, vom desfășura activități specifice și vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura de faptul că sunt respectate prevederile legale. Scopul lor nu este acela de a aplica sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Aceste restricții au ca scop limitarea infectării cu noul coronavirus, iar nerespectarea lor se sancționează potrivit legislației în vigoare”, a subliniat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
4.9 ° C
5 °
3.3 °
98 %
0.5kmh
83 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...