spot_img
luni, mai 27, 2024
AcasăLocal BTIstorii vechi din Botoșani - Sate din ocol ajunse proprietate particulară (Băiceni)

Istorii vechi din Botoșani – Sate din ocol ajunse proprietate particulară (Băiceni)

Lângă satul Curteşti se află un alt sat a cărui vechime documentară coboară până spre a doua jumătate a secolului al XVI-lea, anume Băicenii. Prima menţiune documentară este din 6 octombrie 1609, dar din modul în care e redactat actul ne dăm seama că el ilustrează realităţi anterioare acestui an. La acea dată, Constantin Movilă voievod îi întărea lui Pătraşcu Udrea biv pârcălab, pentru 300 de taleri de argint, cumpărătura ce o făcuse în satul Băiceni, anume „a treia parte din sat, partea din mijloc şi cu loc de heleşteu, ce le fusese driaptă ocină şi moşie, din uricul de la Alexandru voievod” (probabil Lăpuşneanu, n.ns.), lui Crăciun şi fratelui său Gavril fiii Petrăi, nepoţi de fiu Anastasiei, strănepoţi lui Lazăr.

Coroborând acest document cu cele din 20 ianuarie 1613 (Anisia, fiica lui Gavril Nemiş), 26 ianuarie 1624 (Anesia, soră a Maricăi şi a Rusului, cu toţii fiii lui Gavril Nemiş şi nepoţi ai lui Crăciun), 5 martie 1618 (Agafia fata Ruscăi), <1603> (Agafia, fata Ruscăi), şi 30 aprilie 1664 (Ioan Novac şi femeia lui, Odochia, fata Gaftiţei, nepoata Gâlcii din Orăşani) se poate recompune o spiță de neam care începe cu lazăr, continuă cu Anastasia, cu Petru, fiul acesteia, cu cei doi fii ai săi, Crăciun și Gavril Nemiș, spița bifurcându-se apoi de la fiecare dintre aceștia.

Această a treia parte din Băiceni, pe care o cumpărase Pătraşcu Udrea, o va vinde la 8 ianuarie 1617, când era „mare vătag de Dorohoi”, tot pentru 300 de taleri de argint, lui Roşca mare vistier, Radu Mihnea întărindu-i lui Constandin Roşca stăpânirea peste acea parte de sat, la 12 martie 1617. La 28 august 1639, Vasile Lupu voievod îi întărea lui Ştefan, fratele mitropolitului Varlaam, acea a treia parte din Băiceni, ce-i fusese cumpărătură lui Constandin Roşca de la Pătraşcu Udrea şi pe care o pusese el zălog la fratele său, Gheorghe Roşca şi nerăscumpărând-o, acesta din urmă o vinde lui Ştefan şi nepotului său, Nechifor.

Mai târziu, la 20 iunie 1644, mitropolitul Varlaam, al Moldovei, mărturisea cum fratele său Ştefan şi nepotul său, Nechifor, au vândut acea a treia parte din Băiceni lui Iorga vel vistiernic; pe la 1660, după moartea acestuia, averea sa este împărţită între cele trei surori ale sale, partea din Băiceni revenindu-i Alexandrei stolniceasa. La 5 august 1673, aceasta vinde acea parte lui Vasile Ceaurul mare logofăt şi soţiei sale Maria.

La 1 mai 1716, la siliştea Băicenilor, „de ocolul Botoşănilor”, a marelui vornic Gavril Miclescu, vin Ion Abăza vornicul şi Sandu Albotă clucerul, pentru a-i alege lui Miclescu locurile sale din Băiceni. Cu acest prilej se pun semne hotare, deşi nemaiexistând acte pentru acele locuri şi fiind chemaţi megieşi, oameni buni şi bătrâni şi răzeşi, nu s-au arătat oameni bătrâni care „să ia brazda în cap” şi să purceadă la hotărât.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
23.3 °
22.6 °
86 %
5.3kmh
100 %
lun
20 °
mar
21 °
mie
18 °
joi
24 °
vin
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la drumurile astea încep să le cadă caii putere mașinilor.

EDITORIAL

O știre care ar fi trebuit să zguduie o societate care-și dorește domnia legii a trecut la „și altele”, printre cele mult mai prizate...

EPIGRAMA ZILEI

O vară întreagă a stat La soare-n insule fierbinți Și doar târziu a constatat C-a dat pe bronz cam muli arginți! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...