luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTTragedie din cauza unui coș de fum neizolat

Tragedie din cauza unui coș de fum neizolat

Incendiul izbucnit duminică seara din satul Ionășeni, comuna Trușești, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 70 ani, a fost generat de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Aceasta este concluzia reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), care au analizat locul în care au izbucnit flăcările și modul în care s-a propagat incendiul. Astfel, bărbatul ar fi aprins focul în sobă pentru a-și încălzi locuința, iar coșul de fum s-a încins. Cum nu exista niciun material izolator între coșul de fum și tavan, ori structura din lemn a acoperișului, temperatura înaltă a favorizat aprinderea asterealei. Ulterior, flăcările s-au extins la tavan și acoperiș, iar în final au cuprins întreaga locuință. Bărbatul, care din câte se pare dormea, nu a realizat ce se întâmplă și a fost surprins de vâlvătaie.

De altfel, în momentul în care au ajuns la locuința cu pricina, în urma apelurilor primite de la localnici, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au găsit casa cuprinsă de flăcări în întregime. Pompierii au început căutările, concomitent cu stingerea incendiului, însă, din nefericire, pentru bărbat a fost prea târziu. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit într-una dintre camerele locuinței.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
4.9 ° C
5 °
3.3 °
98 %
0.5kmh
83 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...