sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTGuvernul întârzie introducerea obligativității purtării măștii (video)

Guvernul întârzie introducerea obligativității purtării măștii (video)

La începutul săptămânii, membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) stabileau portul obligatoriu al măştii de protecţie în toate localităţile din judeţele unde rata infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mia de locuitori.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Acest lucru însă nu a devenit o normă, pentru că încă Executivul nu a votat o hotărâre de guvern în acest sens. Botoșaniul a depășit rata de 1,5 la mie, ajungând la 2,32 la mie, dar cu toate acestea, din ultima ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a reieşit că la Botoșani nu s-a impus purtarea măștii pe toată suprafața județ. „Este o propunere care trebuie legiferată prin hotărâre de guvern. Din momentul în care va fi legiferată prin hotărâre de guvern, atunci în județele care trec de 1,5 la mie va fi obligatorie purtarea măștii”, a declarat Dan Nechifor.

Acum, în județ este obligatorie masca în cele două municipii, Botoșani și Dorohoi, și comunele: Adășeni, Curtești, Suharău, Vârfu Câmpului și Văculești.

Foarte aproape de scenariul roșu sunt comunele: Văculești (2,91 la mie) și Mihai Eminescu (2,82 la mie). De asemenea, Lunca (2,22 la mie), Stăuceni (2,13 la mie), Broscăuți (2,06 la mie) și Ștefănești (2,03 la mie) se confruntă cu o creștere a cazurilor de Covid-19.

La ora actuală, doar patru județe, Călărași (1,42 la mie), Olt (1,39 la mie), Tulcea (1,03 la mie) și Vrancea (1,14 la mie), au o incidență cumulată pe ultimele 14 zile sub 1,5 la mie.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...