Luni, pe 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au reușit identificarea unui tânăr de 28 de ani, din comuna Hlipiceni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei de 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Tânărul, Eugen Toma, a fost identificat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.
Tânărul a ajuns după gratii după ce în după-amiaza zilei de 15 iulie 2015, în timp ce era la un bar din localitate, ar fi tăbărât pe un alt localnic pe care l-a lovit cu pumnii, împreună cu fratele său, victima având nevoie de 14 – 15 zile de îngrijiri medicale.
Trimis în judecată, Eugen Toma a fost condamnat în primă fază de Judecătoria Botoșani la închisoare cu suspendare, dar luni, pe 9 noiembrie a.c., Curtea de Apel Suceava a admis apelul procurorilor și a dispus încarcerarea lui.