duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTSituaţia din piaţă detensionată parţial (video)

Situaţia din piaţă detensionată parţial (video)

Situaţia din piaţă s-a detensionat, cel puţin aparent.

Zeci de protestatari au venit şi în această dimineaţă la Prefectură, nemulţumiţi de decizia închiderii halelor. Unii susţineau că li s-a dat voie să primească marfă, dar nu li s-a dat voie să aibă clienţi.

O delegaţie a lor a intrat la discuţii cu prefectul Dan Nechifor şi cu încă directorul Urban Serv, Bogdan Buhăianu.

S-a ajuns la soluţia redeschiderii halei de carne şi a celei de lactate, condiţionată de asigurarea unor norme de protecţie împotriva SARS-COV2. Astfel, boxele de carne şi cele de pe rama exterioară de la lactate îşi vor putea relua activitatea după ce se va monta un panou de plexiglas la 30 de cm de boxă. Bogdan Buhăianu a promis că acest lucru se va întâmpla într-o zi, maxim două.

Magazinele interioare vor putea funcţiona de astăzi iar micii producători de lactate vor putea vinde afară. Celor care vând produse agroindustriale din sectorul “moldoveni” li s-au oferit tarabele de lângă 1001 Articole. Soluţia nu prea a fost pe placul lor motivând că zona este cu vad redus.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...