luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTSpor de calculator cerut pentru cadrele didactice

Spor de calculator cerut pentru cadrele didactice

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, structură la care este afiliată şi Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, solicită Guvernului spor de calculator pentru cadrele didactice, motivând că predarea online „presupune o perioadă îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise de dispozitivele electronice„.

Federaţia a transmis Guvernului o adresă în care arată că „gradul de nemulțumire al salariaților este din ce în ce mai mare, în condițiile în care Guvernul României nu a avut, printre priorități, personalul din învățământ”.

Neacordarea majorării salariale începând cu 1 septembrie 2020 şi atacarea la Curtea Constituțională a României a proiectului de lege privind acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ au iscat în val de nemulţumiri în rândul sindicaliştilor din educaţie.

FSLI solicită modificarea Hotărârii de Guvern 34/2018, astfel încât “să fie consacrat sporul pentru condiții de muncă pentru că personalul didactic care, în contextul epidemiologic actual, își desfășoară activitățile didactice în sistem online”.

Sporul este justificat de expunerea la radiații

Potrivit FSLI, sporul este justificat de expunerea la radiații.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, de la începerea anului școlar 2020-2021, multe unități au funcționat în scenariul doi sau trei, iar pentru următoarele 30 de zile și nu numai, actul educațional se va desfășura la nivel național exclusiv online, ceea ce presupune o perioadă îndelungată de expunere a cadrelor didactice la radiațiile emise de dispozitivul/dispozitivele electronice pe care pe care fiecare le deține, prin resurse financiare proprii și pe care le utilizează în activitatea profesională.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că se impune modificarea HG astfel încât să fie prevăzut cuantumul sporului de care trebuie să beneficieze personalul didactic care în realizarea sarcinilor de serviciu utilizează dispozitivele electronice”, se mai arată în adresa transmisă Guvernului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
4.9 ° C
5 °
3.3 °
98 %
0.5kmh
83 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...