vineri, iunie 20, 2025
AcasăLocal BTFirmă amendată cu 5.000 de lei din cauza afacerilor cu lemne

Firmă amendată cu 5.000 de lei din cauza afacerilor cu lemne

O firmă din comuna Albești a fost amendată cu 5.000 de lei, după ce a încălcat normele privind comerțul cu lemne. S-a întâmplat joi, pe 19 noiembrie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat verificări în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, în urma verificărilor efectuate la un punct de lucru al unei societăți comerciale, de pe raza localității Albești, s-a constatat faptul că agentul economic a efectuat operațiuni de expediere a cantității totale de 9,72 metri cubi de material lemnos, în valoare de 1.708 lei, fără respectarea prevederilor legale în ceea ce privește circulația acestuia și fără efectuarea mențiunilor în Sistemul informatizat de urmărire a materialelor lemnoase.

„Operatorul economic a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 71/2010, iar contravaloare cantității de 9,72 metri cubi de material lemnos a fost confiscată”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
17.8 ° C
17.8 °
15.5 °
57 %
0.5kmh
50 %
vin
24 °
S
20 °
D
24 °
lun
28 °
mar
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe lângă testul birocraţiei şi al răbdării, cei care vor o consultaţie în policlinică trebuie să treacă şi testul de efort.    

EDITORIAL

La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...

EPIGRAMA ZILEI

Știi de ce, dragă bădiță Am eu contra ta, un colț? Veneai seara pi...uliță Și plecai acasă...bolț! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...