duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTFemeie dată dispărută găsită ascunsă într-o casă părăsită

Femeie dată dispărută găsită ascunsă într-o casă părăsită

Femeia în vârstă de 52 de ani din comuna Dersca, dată dispărută în cursul zilei de marți, a fost găsită de polițiști. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), aceasta a fost găsită într-o casă părăsită de pe raza localității, unde a stat ascunsă aproape trei zile. „În perioada în care a lipsit, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Filica Pojoga a părăsit domiciliul luni, pe 23 noiembrie în jurul orei 18, iar de atunci membrii familiei nu au mai știut nimic despre ea. În urma unei sesizări primită din partea rudelor, femeia a fost dată în consemn, iar polițiștii au declanșat operațiunile de căutare. Totodată, reprezentanții IPJ au solicitat și ajutorul populației, în încercarea de a-i da de urmă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.7 ° C
18.8 °
15.5 °
86 %
1.6kmh
3 %
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °
J
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...