luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTLicitaţia vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul va fi reluată

Licitaţia vizând reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul va fi reluată

Municipalitatea botoşăneană a înregistrat o primă piedică în privinţa reabilitării infrastructurii de transport cu tramvaiul. Licitaţia a fost organizată separat pentru cele două trasee, însă la pachet proiectarea şi execuţia. Cosmin Andrei, primarul municipiului, a declarat că, deşi au existat solicitări de clarificări din partea unor agenţi economici, nu a fost depusă nicio ofertă.

În aceste condiţii, se ia în calcul modificarea procedurii de achiziţie, în sensul în care să fie organizate separat licitaţii pentru proiectare şi execuţie. „Vom scoate separat la licitaţie proiectarea pentru a determina o valoare clară şi apoi execuţia lucrărilor. Analizăm dacă vor trebui suplimentate sumele, să vedem ce soluţii sunt, bineînţeles prima variantă fiind fondurile europene”, a afirmat Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, de săptămâna viitoare se va trece la pregătirea documentaţiei pentru o nouă licitaţie. „Reanalizăm strategia începând de săptămâna viitoare”, a adăugat primarul.

Licitaţia a fost demarată pe 6 octombrie

Procedura de achiziţie publică a fost demarată pe 6 octombrie. Valoarea contractului este de 1.351.861 de lei, acesta fiind împărţit pe două loturi.

Contractul pentru Lotul 1 (traseul 101) are o valoare de 67.481.894 de lei şi include înlocuirea a 8,68 kilometri de cale de rulare, construirea a 18 staţii şi peroane pentru tramvai, înlocuirea a 234 de stâlpi de susţinere a reţelei electrice şi montarea a 9,12 kilometri de fir contact şi implementarea sistemului de taxare automată de tip e-ticketing.

Contractul pentru Lotul 2 (traseul 102) are o valoare de 67.704.249 de lei şi include înlocuirea a 8,56 kilometri de cale de rulare, construirea a 14 staţii şi peroane pentru tramvai, înlocuirea a 279 de stâlpi de susţinere a reţelei electrice şi montarea a 8,98 kilometri de fir contact şi implementarea sistemului de taxare automată de tip e-ticketing.

Finanţare europeană de peste 50 de milioane de euro pentru modernizarea transportului cu tramvaiul

Modernizarea transportului cu tramvaiul se va realiza în cadrul a trei proiecte pentru care municipalitatea botoşăneană a obţinut fonduri europene care totalizează 56.180.104 de euro. Municipalitatea va gestiona cele două proiecte vizând reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul, valoarea acestora fiind de 19.138.583 de euro, respectiv 18.818.890 de euro.

Achiziția a nouă tramvaie pentru municipiu se face prin Ministerul Dezvoltării, valoarea finanţării fiind de 18.222.630 de euro.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
4.9 ° C
5 °
3.3 °
98 %
0.5kmh
83 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an

FC Botoșani și-a aflat programul până la sfârșitul acestui an, în care va mai susține cinci partide. După ce vor susține miercuri, 4 decembrie, de...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...