vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTCosmin Andrei - "Luminile de sărbători se vor aprinde în această seară"

Cosmin Andrei – “Luminile de sărbători se vor aprinde în această seară”

În această seară, va fi pornit iluminatul festiv în municipiul Botoşani. Aprinderea iluminatului festiv vine să compenseze faptul că în acest an ceremonia religioasă şi cea militară prilejuite de Ziua Naţională au fost organizate într-un cadru restrâns, impus de actuala criză sanitară.

În acest an Ziua Națională este fără fast și fără paradă, fără festivitățile care marcau formarea României Mari și reîntregirea poporului nostru și fără emoția pe care o încercam cu toții retrăind momentele de la 1 Decembrie 1918. De această dată Ziua Națională trebuie să ne dea speranța și încrederea că vom depăși cu bine acest timp al pandemiei.

Luminile de sărbători se vor aprinde în această seară tocmai pentru a demonstra solidaritatea în fața unei stări de fapt peste care, împreună, vă doresc să trecem cât mai curând.

La mulți ani, România!

La mulți ani, Botoșani!”, a transmis primarul Cosmin Andrei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...