spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBebeluşi veniţi pe lume de Ziua Naţională

Bebeluşi veniţi pe lume de Ziua Naţională

Două fetiţe au venit pe lume de Ziua României. Micuţele sunt primii copii din două familii din judeţ şi sunt sănătoase. Potrivit cadrelor medicale, ambii copii au venit pe lume pe cale naturală şi au primit note aproape maxime la naştere.

Prima a fost fetiţa unei familii din Corlăteni. Mama, în vârstă de 21 de ani, a născut un bebeluş de 3.660 de grame, marţi dimineaţă. Spre seară, o altă tânără, de această dată de 17 ani, din satul Vânători, a dat naştere tot unei fetiţe. Micuţa, de 3.190 de grame, este sănătoasă şi a avut nota 9.

„Ambii copii sunt bine, la fel şi mamele, care au putut deja să îi ţină în braţe”, a precizat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei Neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.

Foto Facebook Carmen Zaboloteanu

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...