spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTDescoperire macabră la Răuseni

Descoperire macabră la Răuseni

Tragedie în prima zi de Crăciun într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat de 65 de ani, din Răuseni, a fost găsit mort în casă de unul din veciniii săi, care a venit să îl viziteze. Acesta mai venea din când în când să îi aprindă focul, însă joi l-a găsit fără suflare.

Speriat că şi-a găsit vecinul fără suflare, acesta a sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de poliție şi unul de ambulanţă. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul.

”S-a deschis dosar pentru ucidere din culpă. Nu sunt suspiciuni și se va efectua necropsia pentru a se stabili cauza morții”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Judeţului Botoşani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...