joi, februarie 29, 2024
AcasăLocal BTDaruri pentru mii de zâmbete

Daruri pentru mii de zâmbete

Sute de botoşăneni au intrat pe deplin în atmosfera sfântă a sărbătorilor de iarnă aducând bucurie şi zâmbete pe chipul unor copii cu care soarta nu a fost prea darnică. Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, a reuşit să genereze o extraordinară energie a faptelor bune cu prilejul celei de a doua ediţii a Campaniei „5000 de zâmbete” prin care tot atâţia copii au primit câte un pachet de dulciuri, o mască şi o portocală.

În cifre, mobilizarea extraordinară se rezumă la trei zile de trasee în judeţ, 465 de voluntari, dintre care peste 250 de învăţători, 35 de directori, o sută de maşini şi peste 3500 de kilometri parcurşi. Costurile au ajuns la aproximativ 80.000 de lei, faţă de 60.000 de lei estimaţi, bani care au fost achitaţi ieri.

Cu modestia-i caracteristică, Daniel Câşlariu a spus că această campanie nu este a lui, sau a Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, ci a oamenilor care au donat şi a celor care au participat ca voluntari.

Campania <5000 de zâmbete> din acest an, comparativ cu cea de anul trecut, a fost altfel. Nu am dăruit doar dulciuri şi portocale, ci am oferit  dragoste. Eu le-am cerut voluntarilor să se comporte ca şi cum s-ar întâlni cu copiii sau fraţii lor. Le-am spus că această campanie nu este despre un pacheţel, ci despre dragostea oferită acelor copii”, a explicat Daniel Câşlariu.

„Mobilizarea a fost extraordinară”

Dincolo de această mobilizare exemplară, rămâne bucuria celor 5000 de copii care au avut un motiv în plus să vadă că foarte mulţi oameni se gândesc la ei. Şi poate că şi copiii la rândul lor se vor gândi să ducă mai departe energia faptelor bune în familiile lor, pentru că sărbătorile asta înseamnă – bunătate şi armonie între oameni.

Comparativ cu anul trecut când am avut doar zece maşini, în acest an am avut o sută de maşini, au fost extrem de mulţi oameni. Emoţiile au fost foarte mari. Ne-am întâlnit cu copiii în curtea şcolilor sau am fost acasă le ei. Mobilizarea a fost extraordinară şi le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi. Unii copii credeau că, nefiind la şcoală, nu vom mai reuşi să ajungem la ei. Am reuşit să-i bucurăm, să le aducem zâmbetul pe chip şi mulţumirea noastră sufletească este extraordinară”, a mai precizat Daniel Câşlariu.

Voluntarii au primit în fiecare zi cafea şi câte o gustare pentru că se pleca dimineaţa la ora 8:00 şi se ajungea înapoi în Botoşani la orele 15:00 – 16:00.

Am încheiat campania cu succes. Şi mă bucur enorm că am reuşit să transmitem la mii de persoane dorinţa de a face bine. Mulţi voluntari m-au sunat plângând şi mi-au spus că nu se poate termina totul în trei zile, că vor să participe la astfel de acţiuni, că au energie şi pentru alte fapte bune. Am trăit nişte emoţii care nu pot fi exprimate în cuvinte. Mă înclin în faţă tuturor şi Dumnezeu să îi răsplătească înmiit pe toţi cei care ne-au fost alături”, a concluzionat Daniel Câşlariu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Botoșani, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
5 °
4.4 °
70 %
2.7kmh
100 %
mie
7 °
joi
15 °
vin
14 °
sâm
13 °
Dum
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dragobetele nu a trecut cu bine chiar pentru toţi îndrăgostiţii.

EDITORIAL

Ca (aproape) orice trăitor al acestor timpuri, sunt și eu prezent pe o rețea de socializare, unde în afară de opiniile strict personale concepute...

EPIGRAMA ZILEI

Când l-am întrebat de mațul Cu care făcea cârnațul Mi-a spus cu juma’ de gură : -Nu mai am bre, umplutură!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...