La câteva ore de la demisia din Parlament, Constantin Pătrăuceanu a făcut o serie de declarații prin care a încercat să explice motivele care l-au făcut să renunțe la mandatul de deputat. Potrivit acestuia, hotărârea nu a fost una ușoară, dar nu o regretă.
„Le mulțumesc celor care m-au votat, colegilor din partid, primarilor și voi rămâne în continuare membru al Partidului Social Democrat. Am hotărât să rămân tot în mediul privat, unde mă regăsesc cel mai bine și unde doresc să-mi continui proiectele în care sunt implicat. Asta este decizia mea personală”, a precizat Constantin Pătrăuceanu, care a adăugat că hotărârea de a demisiona din parlament a venit după mai multe analize și consultări, însă ceea ce a contat au fost motivele de ordin personal.
„Nu am avut niciodată polițe de plătit, nici în partid și nici cu cei din presă. Eu vin din mediul privat unde am stat tot timpul la masa discuțiilor și, chiar dacă nu am ajuns vreodată la un consens, la final am dat mâna și am plecat”, a adăugat Constantin Pătrăuceanu, care a precizat că va continua activitatea politică pe plan local, în postura de consilier județean.