sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTGrevă polițistă cu stop la amenzi

Grevă polițistă cu stop la amenzi

Sindicaliștii din Inspectoratul de Poliție și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră au trecut la o nouă formă de protest. După pichetarea de vineri a sediului Prefecturii, cei afiliați la Sindicatul „Diamantul”, Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) au decis ca începând de ieri, 11 ianuarie a.c., să nu mai aplice amenzi tuturor celor care vor fi prinși încălcând legea. Iar la această formă de protest au aderat și alte organizații sindicale cum ar fi sindicatele Europol, Pro Lex și Decus.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Avertismente în locul amenzilor

Practic, aceasta este prima etapă a protestului asupra căreia s-a căzut de acord la nivel național. „Să nu se înțeleagă însă că infractorii vor scăpa și polițiștii nu își vor face treaba. Avertismentele se vor da în locul amenzilor doar în ceea ce privește contravențiile, iar în fiecare situație se va ține cont și de gravitatea faptei”, a explicat comisarul Iulian Buciuleac, liderul organizației județene a SNPPC din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Dintre sindicaliști, mulți sunt angajați la Ordine Publică sau în structurile de Poliție Rutieră, domenii în care se aplică și cele mai multe amenzi contravenționale.

Ieri, în prima zi a protestului nu se știa o situație exactă a urmărilor acestui protest întrucât, potrivit normelor interne, sancțiunile aplicate în timpul serviciului sunt raportate de fiecare polițist la ieșirea din tură, iar implementarea informațiilor în evidențele IPJ durează o perioadă. Doar că polițiștii spun că nu vor face niciun pas înapoi dacă revendicările lor nu vor fi soluționate. Astfel, din 18 ianuarie, dacă situația nu se va schimba, sindicaliștii din poliție susțin că vor refuza să mai presteze ore suplimentare, iar serviciile de permanență și activitățile specifice pandemiei, care nu sunt menționate în fișa postului, nu vor mai fi asigurate. Iar dacă situația va continua, polițiștii au anunțat că începând cu 25 ianuarie nu vor mai interveni decât la apelurile primite prin 112.

„În situația în care nu vom fi consultați și nu va exista voință pentru a elimina această inechitate salarială reprezentată de înghețarea salariilor polițiștilor, vom fi obligați să punem în aplicare toate cele trei etape ale formelor de protest stabilite”, spun sindicaliștii.

Principalele revendicări ale polițiștilor vizează revizuirea măsurii anunțată de Guvern privind înghețarea salariilor și sporurilor la nivelul celor din decembrie 2020 precum și plata compensației de risc prevăzută în legea privind Statutul polițistului.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...