vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTVersant consolidat la Dorohoi

Versant consolidat la Dorohoi

Problema alunecărilor de teren din apropierea Spitalului Municipal Dorohoi şi-a găsit rezolvare. Astfel, după ce pe parcursul anilor au fost sesizate numeroase alunecări de teren ce puneau în pericol Secția de psihiatrie a spitalului, la finalul anului trecut au fost demarate lucrările de consolidare a versantului din apropierea clădirii.

În raportul comisiei ce a fost trimisă la fața locului de către Prefectură se arată că alunecările de teren au fost înregistrate pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, la o distanță de aproximativ 0,5 metri de gardul de cărămidă al incintei spitalului.

După lungi așteptări și adrese făcute de Primăria Dorohoi către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) de-a lungul anilor privind pericolul provocat de alunecările de teren şi în urma expertizelor, la finalul anului 2020 au început lucrările de consolidare a versantului. Fondurile în acest sens sunt asigurate de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Acestea sunt în valoare de 146.133,25 lei, iar lucrările sunt prevăzute a se încheia în vara acestui an, potrivit autorizației emisă de Primăria Dorohoi.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
94 %
1.1kmh
100 %
vin
25 °
S
27 °
D
31 °
lun
34 °
mar
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...