sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTUnitatea Mobilă de Terapie Intensivă a fost reparată (video)

Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă a fost reparată (video)

Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă a fost reparată de specialiştii turci. O echipă de tehnicieni din Turcia a ajuns la Botoșani la finalul săptămânii trecute pentru a inspecta camionul transformat în unitate de terapie intensivă. Acesta a fost închis săptămâna trecută după ce cadrele medicale au sesizat pentru a doua oară infiltraţii la nivelul tavanului, în urma ploilor, iar pacienții au fost mutaţi.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Problemă sesizată la firma care a produs şi echipat camionul

Problema a fost sesizată celor de la SMURD, care au solicitat intervenţia unei echipe din Turcia, chiar de la firma care a produs şi echipat acest camion. După ce au investigat cu atenţie zonele în care a intrat apa, aceştia au ajuns la concluzia că acoperişul a fost fisurat din cauza greutăţii mai multor muncitori care au aplicat un colant pe camion, cu stema României, a Guvernului şi a SMURD.

„La momentul în care s-a făcut acea recolantare în România, se pare că firma care a făcut această operaţiune a avut prea mulţi muncitori pe partea de acoperiş a camionului. Din cauza greutăţii lor şi a presiunii exercitate asupra panourilor din tavan au apărut efectiv nişte crăpături. De la transport, vibraţii şi zdruncinături, acele crăpături s-au mărit. În momentul în care a plouat la Botoșani, timp de 24 de ore, a început să se infiltreze apă. Au fost identificate respectivele crăpături de către tehnicienii din Turcia, le-au astupat şi lăsăm să se usuce tot materialul respectiv. Revenim în perioada următoare cu o maşină de apă de la pompieri, să vedem dacă mai apar infiltraţii, iar apoi îl putem da din nou în folosinţă”, a precizat medicul Radu Gabriel Rotaru.

Acesta este cel care s-a ocupat de transportul camionului a Botoșani, dar şi de montarea lui. Medicul Radu Gabriel Rotaru este coordonatorul proiectului, la nivel naţional, din cadrul Fundaţiei Pentru SMURD.

Acesta a însoţit şi transportul camionului pe parcursul a aproape 450 de kilometri, timp de 12 ore, în condiţii speciale, în toamna anului trecut.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...