spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTFost executor bombardat cu dosare penale

Fost executor bombardat cu dosare penale

Un fost executor judecătoresc din Dorohoi a ajuns să adune dosare penale. Până acum, el a fost condamnat definitiv într-un dosar, iar în alte două situații dosarele penale întocmite pe numele lui au trecut de instanțele de fond, fiind în apel.

În fapt, Daniel Popa a fost executor judecătoresc în Dorohoi începând cu ianuarie 2001, dar în noiembrie 2014 el a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pe motiv că timp de aproape cinci ani de zile ar fi tergiversat plata unei sume de bani către o firmă din Bucureşti încasată de la Primăria Pomârla, în baza unui dosar de executare silită. Suma cu pricina a fost achitată într-un final, dar, în urma procesului penal, Daniel Popa a fost condamnat la un an de închisoare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei pe o durată de trei ani. Sentinţa a rămas definitivă în decembrie 2015, iar în urma deciziei de condamnare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Daniel Popa a fost exclus din Camera executorilor judecătorești.

Conturi personale golite de bani

Doar că, ulterior, el a ajuns din nou în atenția anchetatorilor întrucât, în perioada de la pronunțarea sentinței definitive și retragerea calității de executor judecătoresc, din conturile lui ar fi dispărut o sumă mare de bani pusă ca garanție de o unitate bancară. Așa se face că mai 2018 el a fost trimis din nou în judecată și condamnat de Curtea de Apel Suceava la închisoare cu executare pentru delapidare. Sentința nu a rămas definitivă și a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul fiind pe rolul instanței.

Prins la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

Pe 27 februarie 2019, fostul executor a fost oprit în trafic în comuna Șendriceni. Aflat la volanul autoturismului personal, el a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție întrucât circula cu viteză peste limita legală. Ulterior, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a indicat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma analizării mostrelor bilogice, s-a constatat că Daniel Popa avea o îmbibație de 1,12 g‰ alcool pur în sânge la prima probă și de 1,02 g‰ alcool pur în sânge la proba a doua. Trimis din nou în judecată, de data aceasta pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, el a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Dorohoi la plata unei amenzi penale de 5.800 lei. Sentința a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel Suceava.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...