sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTCosmin Andrei - "Suntem foarte determinați să reabilităm Stadionul Municipal"

Cosmin Andrei – „Suntem foarte determinați să reabilităm Stadionul Municipal”

Edilii botoşăneni nu renunţă la proiectul vizând reabilitarea şi modernizarea Stadionului Municipal. Primarul Cosmin Andrei a anunţat că va propune alocarea fondurilor necesare pentru întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI).

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Intenționez să supun spre aprobare suma necesară pentru realizarea DALI-ului pentru Stadionul Municipal, care va fi un complex sportiv, pentru a avea documentația completă atunci când solicităm bani de la Compania Naţională de Investiţii”, a spus Cosmin Andrei.

Proiectul tehnic va fi întocmit de Compania Națională de Investiții şi va stabili inclusiv valoarea lucrărilor.

Vrem să păstrăm gazonul și nocturna, de aceea facem DALI. Păstrăm ceea ce este bun. Dacă dărâmam totul și o luam de la cota zero se numea studiu de fezabilitate, analizând un obiectiv nou. Fiind un obiectiv vechi, facem lucrări de intervenții, chiar dacă sunt de substanță, în sensul că dărâmăm tribunele sau cel puțin, asta ne propunem, construirea unor clădiri către Bulevardul Mihai Eminescu, spre Calea Națională, parcare”, a explicat Cosmin Andrei.

Edilul a dat asigurări că documentația va fi întocmită în acord cu cerințele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), așa cum s-a procedat și la montarea nocturnei și a instalației de încălzire din gazon.

Avem echipa FC Botoșani care joacă în Liga 1 și sunt niște cerințe şi  aspecte tehnice. Suntem foarte determinați să reabilităm Stadionul Municipal pentru că sunt alte oraşe în țară care nu au echipă prestigioasă cum avem noi și au stadioane la standarde europene. Nemaivorbind de faptul că acest stadion poate fi inclus în următoarele competiții internaționale, unde România va lua parte cu bazele sportive”, a concluzionat primarul municipiului.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...