luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTCosmin Andrei - "Sunt mulţumit de modul în care se poate circula"

Cosmin Andrei – “Sunt mulţumit de modul în care se poate circula”

Primarul Cosmin Andrei monitorizează modul în care angajaţii şi utilajele Urban Serv acţionează pe străzi.

Am verificat de mai multe ori starea carosabilului și sunt mulțumit de modul în care se poate circula raportat la condițiile de iarnă.

Am punctat zonele secundare unde să se intervină mai accentuat, activitatea coordonată de viceprimarul Bogdan Buhăianu și directorul Gabriel Tanasă fiind la nivelul așteptărilor. M-am asigurat ca avem stocuri suficiente și pentru perioada următoare”, a anunţat edilul.

Potrivit acestuia, Urban Serv a intervenit cu şapte utilaje pentru partea carosabilă și trei pentru trotuare. Până la această oră au fost folosite 65 de tone de material antiderapant.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.6 ° C
22.6 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
30 °
J
24 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...