spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTViaţă amară - O familie din Miorcani are nevoie de ajutorul semenilor

Viaţă amară – O familie din Miorcani are nevoie de ajutorul semenilor

O familie din Miorcani – Rădăuţi Prut are mare nevoie de ajutorul semenilor. Această familie este una dintre multele din judeţ care se confruntă cu mari probleme din cauza sărăciei.

Aproape doborâtă de probleme, Elena Hanganu s-a adresat redacţiei Monitorul de Botoşani cu speranţa că va fi ajutată. „Am fost operată de patru ori de hernie de disc, am o tumoare, nu pot merge pe picioare, am diabet. Mâine trebuie să mănânc un fruct, dar nu am cu ce-l cumpăra”, s-a plâns Elena Hanganu.

La 56 de ani, fără nici un venit, fără asigurare medicală, Elena Hanganu a ajuns la capătul răbdării şi speră că va fi ajutată de oameni cu suflet mare care nu sunt indiferenţi la greutăţile semenilor.

Soţul ei are 58 de ani şi lucrează cu ziua, dar, din păcate, posibilităţile de câştig sunt limitate. „El nici vara nu are ce lucra pentru că toată lumea erbicidează porumbul, toamna îl dă la glorie, ca să nu plătească pe cineva să îl taie. Nu mai este nici de tăiat lemne, că acum sunt cumpărate lemne gata tăiate. Bătrâni nu mai sunt aşa de mulţi care să fie ajutaţi. Acum nu mai merge lumea la moară, ia făină de gata din magazin. Deci nu prea se mai poate câştiga muncind cu ziua”, s-a plâns Elena Hanganu.

Familia nu beneficiază de ajutor social. A cerut un ajutor constând în lemne de la primărie şi a primit drept răspuns, de la viceprimar „lasă că voi vedea, dacă voi putea”.

Singurul copil are 28 de ani, dar are mari probleme de sănătate.

Lemne nu avem. Ne-a adus cineva astăzi tizic (bălegar amestecat cu paie folosit drept combustibil – n.r.) şi avem pe două zile şi doi saci de ciocălăi. În frigiderul şi congelatorul nostru bate vântul. Degeaba le mai ţinem în priză”, a spus femeia.

Familia Hanganu are ca singur venit 375 de lei, bani reprezentând indemnizaţia fiului. „Nu primim ajutor social deoarece ni s-a spus că avem pământ. Cei din parlament au miliarde, pensii speciale şi lumea suferă de foame. Oare mai este dreptate pe lumea asta?”, s-a întrebat  Elena Hanganu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...