sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTDouă nominalizări pentru funcțiile de subprefect - Magda Oleniuc și Aneta Gireadă

Două nominalizări pentru funcțiile de subprefect – Magda Oleniuc și Aneta Gireadă

Formațiunile politice care formează alianța de guvernare au făcut nominalizările oficiale pentru cele două funcții de subprefect. Prima propunere a venit din partea organizației județene PNL Botoșani, care a nominalizat-o pe Aneta Gireadă (foto stânga), fost primar al comunei Mihai Eminescu, soția fostului deputat PNL Verginel Gireadă, cel care a redevenit primar al comunei după alegerile locale din septembrie 2020.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cea de a doua funcție de subprefect a fost adjudecată de alianța USR-PLUS, care a propus-o pe Magda Oleniuc (foto dreapta), nimeni alta decât președinta organizației județene PLUS. De profesie jurist, Magda Oleniuc și-a desfășurat mare parte din activitate în sectorul financiar-bancar. Până în 2018, ea ocupat poziții de management în cadrul unei bănci, respectiv în cadrul unei mari societăți comerciale, iar din 2018 a decis să urmeze calea antreprenoriatului. În prezent este administratorul și asociatul unic al unui start-up, specializându-se în economia rurală. Ea s-a înscris în PLUS de la înființarea partidului și a făcut parte chiar din Grupul de Inițiativă.

Cele două botoșănence ar urma să facă echipă comună cu actualul prefect, Dan Nechifor, care a primit girul alianței de guvernare pentru a ocupa în continuare această funcție. Nominalizările au fost trimise deja la București, iar numirile oficiale vor avea loc zilele viitoare, prin intermediul unei hotărâri de guvern.

În prezent, cele două funcții de subprefect sunt ocupate tot de două femei, Rodica Zelincă și Laura Cronț.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...