sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTCopil la un pas de moarte din cauza unei monede (video)

Copil la un pas de moarte din cauza unei monede (video)

Un băieţel de trei ani a ajuns la Urgenţe după ce s-a înecat cu o monedă. Micuţul, din localitatea Albeşti, a ajuns la spital cu o ambulanţă cu medic după ce, în cursul dimineţii de vineri, a înghiţit, accidental, o monedă de 50 de bani.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Tatăl copilului s-a alerat când a văzut că acesta plânge şi dădea semne că se sufocă. A observat că băieţelul înghiţise o monedă de 50 de bani, care a rămas blocată în partea superioară a gâtului şi, speriat, a încercat să o scoată el singur. Din cauza lipsei de îndemânare şi a faptului că moneda era intrată în gât destul de adânc, bărbatul a introdus moneda şi mai tare în gâtul copilului

Acesta a sunat la 112, cerând disperat ajutorul cadrelor medicale. „Spre caz a fost dirijată cea mai apropiată ambulanţă disponibilă, având în vedere distanţa mare, iar de la Botoşani a fost direcţionat echipajul TIM care a preluat copilul şi l-a adus în stare stabilă la Botoşani”, a precizat medicul Cristian Simionescu, coordonator în cadrul dispeceratului integrat SJA-ISU. Echipajul de la Ambulanţă i-a administrat copilului oxigen şi l-a monitorizat pe tot drumul

Acesta a ajuns la Urgenţe, unde a fost supus unei radiografii care să stabilească locaţia monedei şi dacă este necesară trimiterea lui la Iaşi sau dacă poate fi scoasă de medicii de la Botoşani.

Reprezentanţii ISU Botoşani au mai multe sfaturi în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău!” derulat pentru prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii.

Atenție la obiectele mici care pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas!

🚫 Nu lăsați jucării de dimensiuni mici în preajma copiilor! Producătorii menționează această recomandare chiar pe ambalaj!

🚫 Nu lăsați niciodată medicamente, țigări, tutun, baterii și alte produse la îndemâna copiilor!

🚫 Nu lăsați la îndemâna celor mici boabe de mazăre, fasole, porumb, orice fel de semințe (miez sau coji) – copilul mic bagă în gură obiectele mici și riscă să le aspire în căile respiratorii

🚫 Nu îi spuneți, niciodată, copilului dumneavoastră că pastilele sunt „bomboane” sau medicamentul sub formă de sirop este „dulceață”! În lipsa unui adult, ar putea să le caute și să le mănânce/bea.

🚫 Nu depozitați niciodată medicamente, produse de curățenie sau substanțe chimice în apropierea hranei. Pătrați-le doar în ambalajele originale și asigurați-vă că cel mic nu are acces la ele.

🚫 Nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Acesta ar putea să găsească în ea obiecte mici precum bomboane, banuți, capace mici. Toate sunt periculoase pentru puști și pot provoca sufocare dacă le-ar înghiți.

‼️ Atenție la obiectele cu care se joaca copilul dumneavoastră și ce jucării primește!

✅Supravegheați în permanență copiii!

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...