luni, mai 5, 2025
AcasăLocal BTZi cu emoţii pentru zeci de familii de botoşăneni (foto - video)

Zi cu emoţii pentru zeci de familii de botoşăneni (foto – video)

40 de familii botoşănene au primit astăzi repartiţie pentru locuinţele realizate în noul cartier ANL, aflat pe Şoseaua Iaşului. Repartiţiile au fost înmânate de primarul Cosmin Andrei. Bucuria celor care se vor muta în scurt timp în casă nouă a fost mare, mai ales că unii dintre aceştia, cu dosare depuse în 2006 sau 2009, nu mai sperau că vor mai primi o locuinţă.

Noii chiriaşi au avut posibilitatea să intre în apartamente, însă se vor muta efectiv după ce vor încheia contracte cu Locativa, administratorul apartamentelor şi vor încheia contracte cu furnizorii de utilităţi.

Este o surpriză maximă, efectiv nu m-am aşteptat. Sunt foarte emoţionată. Vă mulţumesc din suflet. Am depus dosarul în 2006, sunt destui ani. Am născut un copil, am dus certificatul, ulterior şi pe celălalt copil. Chiar nu mă mai aşteptamn. Vă mulţumesc tuturor şi promit că o să am grijă de apartament. Până acum am locuit cu soacra mea. A fost destul de greu într-un apartament cu două camere, dar trebuia să ne descurcăm cumva. Mulţumesc din suflet încă o dată”, a spus o tânără, care s-a declarat încântată şi mulţumită că în curând se va muta în casă nouă.

O altă tânără a spus că nu mai credea că va mai primi locuinţă.

“Dumnezeu mai face minuni”

Aşteptăm de 12 ani, nu mă mai aşteptam să primim, dar, uite că Dumnezeu mai face minuni.  Mulţumim tare mult celor care s-au implicat. Suntem recunoscători. Până acum am stat la părinţi, dar a fost foarte greu. Apartamentul este super. Deja copiii şi-au programat unde pun jucăriile, mobila. Sperăm să fie bine”, a spus o tânără care a venit să primească repartiţia însoţită de soţ şi cei doi copii. Ea a depus cerere din anul 2009 şi a spus că micuţii au venit pe lume după ce a depus dosarul.

Primarul Cosmin Andrei a dat astăzi 40 de repartiţii. Edilul a intrat în fiecare apartament şi a discutat cu fiecare chiriaş în parte.

Un moment fericit pentru botoșănenii care, așa cum ați auzit și dumneavoastră, și-au pierdut speranța că vor mai primi un apartament din partea statului. Proiectul acesta a început în 2012 când aproximativ aici, simbolic, am pus prima cărămidă a ideii de a construi locuințe pentru tineri, într-una din puținele zone pe care le avea municipiul Botoșani pentru dezvoltare. Iată că astăzi s-a concretizat ideea noastră și am participat la acest moment fericit”, a spus edilul.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
13.7 ° C
13.8 °
13.3 °
95 %
2.5kmh
64 %
lun
21 °
mar
13 °
mie
10 °
J
12 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sunt din ce în ce mai mulți vameși care nu pun botul la atenții.

EDITORIAL

Acest text a fost redactat înainte ca rezultatele primului tur de scrutin să fi fost cunoscute, astfel încât nu mă hazardez în a face...

EPIGRAMA ZILEI

„Vopsești ușor, vopsești cu spor!” Spune-un slogan fără de sare Dar când ești tu din viitor Spor nu-i, ci doar ... tărăgănare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...