spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTHaos pe străzi. Trafic auto paralizat în municipiu

Haos pe străzi. Trafic auto paralizat în municipiu

Traficul auto din municipiul Botoșani a fost paralizat astăzi, din cauza afluxului de mașini. Aproape că nu a fost stradă din oraș pe care să nu se circule bară la bară. În zona centrală, șoferii înaintau cu greu, iar coloanele de mașini se înșirau aproape dintr-o intersecție în alta. Până și pe strada Tudor Vladimirescu, care este considerată un fel de șosea de centuraă, mașinile se înșirau de la Școala generală nr. 8 până aproape de Direcția Sanitar- Veterinară.

„Sunt câteva puncte nevralgice – în strada Bucovina și în zona Viilor, dar și la piața mică, în zona Primăverii. Avem echipaje la dirijat, dar vom cere sprijin și de la Poliția locală”, a spus comisarul șef Teodor Orhei, șeful Serviciului Rutier.

Cu toate acestea, oamenii spuneau că nu au văzut niciun echipaj de poliție care să dirijeze traficul, iar din cauza ambuteiajelor, mașinile înaintau cu greu. Este drept, în unele zone, problemele cele mai mari erau create tot de mașinile parcate sau staționate neregulamentar.

În zona Bucovina, după ce au început lucrările pe strada Viilor, tot traficul a fost dirijat pe strada Mihail Kogălniceanu, iar din acest motiv în zona intersecției cu strada Bucovina au loc frecvent ambuteiaje.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...