spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocal BTCosmin Andrei despre "Vinerea Verde" - "Noi ştim ce avem de făcut"

Cosmin Andrei despre „Vinerea Verde” – „Noi ştim ce avem de făcut”

Cosmin Andrei, primarul municipiului, susţine că renunţarea la maşini pentru o zi nu se va solda cu rezultate spectaculoase în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător. „Noi ştim ce avem de făcut, fără ca guvernanţii să transmită măsuri ipocrite care nu pot fi duse la îndeplinire. Dacă vor să reducă poluarea, le-aş recomanda să se uite peste proiectele cu adevărat interesante pe care le-am depus la Agenţia Fondului pentru Mediu, de unde aşteptăm un răspuns de doi ani privind staţiile de încărcare maşini electrice. Avem transport în comun proiect cu fonduri europene pentru transportul verde şi putem aplica şi pentru alte proiecte prin AFM, pentru un transport electric, dacă vor fi elaborate ghiduri”, a spus Cosmin Andrei.

Edilul a adăugat că municipalitatea ar putea să achiziţioneze biciclete electrice pentru a fi puse la dispoziţia cetăţenilor, în diverse puncte din oraş. „Pot iniţia un astfel de proiect, nu să fac o hârtie să le transmit cetăţenilor să meargă pe jos. În ceea ce priveşte gratuitatea pentru transportul public în comun, nu există lucruri gratuite, cineva trebuie să plătească. Dacă oferim gratuitate, banii trebuie suportaţi din bugetul local şi atunci îi împărţim la toată baza de contribuabili din municipiul Botoşani. Adică cineva plăteşte. Operatorul are cheltuieli şi nu poate suporta costul biletelor, nemaivorbind că în cazul operatorului privat, nu putem reglementa că deja avem nişte reguli în contractul cu societatea Microbuzul şi un contract care stipulează care sunt costurile şi aşa mai departe”, a explicat Cosmin Andrei.

Renunţarea pentru o zi la maşină este de apreciat la nivel de intenţie

Potrivit edilului, demersul vizând renunţarea pentru o zi la maşină este de apreciat la nivel de intenţie, dar destul de greu de pus în practică.  „Oamenii trebuie încurajaţi cu proiecte viabile, cu fonduri europene, pentru că discutăm de redresare şi rezilienţă (Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n.r.), acolo unde primăriile pot depune proiecte foarte interesante. Mă refer la transport cu trotinete, biciclete electrice pe care să le punem la dispoziţia tinerilor, staţii de încărcare, panouri solare pentru clădiri – acestea sunt cu adevărat cu impact asupra reducerii emisiilor de dioxid de carbon”, a concluzionat Cosmin Andrei.

„Vinere Verde” – campanie lansată de Ministerul Mediului

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat campania  ”Vinerea Verde”, o iniţiativă care urmăreşte reducerea poluării cauzate de transportul cu maşinile personale în marile oraşe.

Sub sloganul „STOP! Azi maşina stă pe loc!”, oficialii ministerului  încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajaţii din instituţiile publice. „Vinerea Verde” îşi propune ca, până la sfârşitul anului 2021, cel puţin unul din patru angajaţi din instituţii să  renunţe la maşină în ziua de vineri şi să vină la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu mijloace de transport în comun.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.1 ° C
15.6 °
10.5 °
63 %
1.2kmh
8 %
Dum
24 °
lun
20 °
mar
18 °
mie
17 °
joi
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...