vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăLocal BTCopil accidentat grav la traversarea străzii

Copil accidentat grav la traversarea străzii

Un băieţel de trei ani jumătate a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost lovit în plin de o maşină. Accidentul a avut loc în localitatea Bucecea, pe Calea Naţională.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Copilul se deplasa pe trotuar, alături de mama sa, iar la un moment dat, micuţul s-a smuls din mâna femeii şi a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. Din păcate, în acel moment prin zonă trecea un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, care se deplasa dinspre Ionăşeni spre Călineşti. Şoferul a frânat brusc şi a încercat să evite copilul, dar impactul a fost unul violent, micuţul fiind trântit pe asfalt. Plin de sânge, acesta a fost urcat imediat într-o maşină privată care a plecat spre Botoşani, în acelaşi timp rudele sunând la 112 pentru a cere ajutor. O ambulanţă cu medic a ajuns în scurt timp în zonă şi a preluat copilul de pe traseu, acesta iniţial pierzându-şi cunoştinţa. „Minorul, victimă a unui accient rutier, a fost preluat cu un traumatism cranian important şi cu un traumatism facial. A avut şi o sângerare puternică, a fost stabilizat şi ulterior transportat la Pediatrie pentru investigaţii suplimentare”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au declanşat imediat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
67 %
3.5kmh
99 %
vin
10 °
sâm
7 °
Dum
7 °
lun
9 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La noi totul e transparent. Chiar şi când ne ducem gunoiul.  

EDITORIAL

În ultimele luni, una din principalele teme abordate de către politicieni, analiști, oameni de rând, jurnaliști, economiști sau academicieni se referă la gaura uriașă...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...