spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTCampanie umanitară organizată de doi tineri din Darabani

Campanie umanitară organizată de doi tineri din Darabani

Vasile Postolachi, profesor de religie, și Andrei Nenișcă, un antreprenor din Darabani,

 

au pus în aplicare o iniţiativă pe care au avut-o amândoi, aceea de ajuta oamenii nevoiași. Astfel, aceștia au pornit campania umanitară „Masa Bucuriei”. Sloganul acestei acțiuni este „Dăruiește un meniu pentru un suflet nevoiaș și noi îl vom duce”.

Această acțiune  face parte dintr-o serie de activități dedicate sărbătorii Învierii şi presupune dăruirea unei mese calde, respectiv a câte două meniuri de persoană, dar și alimente persoanelor fără posibilități, bătrâni sau copii, din zonele Darabani, Bajura, Rediu, Rădăuți-Prut și Miorcani.

Profesorul de religie a menționat că această campanie a început în urmă cu două săptămâni, iar până în momentul de față 30 de bătrâni și zece copii au beneficiat de „Masa Bucuriei”.

Aceștia merg în fiecare vineri cu două meniuri, dar și alimente precum conserve, faină, ulei și le oferă persoanelor nevoiașe.

Motive de bucurie oferite persoanelor nevoiașe

Andrei Nenișcă a precizat că „este de mare ajutor această masă caldă, întrucât foarte multe persoane sunt bolnave, la pat, efectiv fizic nu pot să gătească, chiar dacă noi le oferim făină, ulei și altele. Astfel, această masă caldă le oferă un motiv de bucurie, ceea ce ne face să continuăm această acțiune”.

De asemenea, antreprenorul a mai spus că „bucuria copiilor sau a bătrânilor atunci când primesc diverse alimente, îi motivează să continue această campanie și după sărbătorile Pascale. Aceștia au nevoie și după această perioadă de alimente”.

Vasile Postolachi a precizat că „a rămas impresionat și le mulțumește atât oamenilor din comunitate, dar și din alte zone, inclusiv persoanelor din străinătate, de implicarea de care au dat dovadă, donând pentru această acțiune”.

Cei care vor să susțină acest proiect pot achita la restaurantul „Casa Andrei” contravaloarea unui meniu, care costa 15 lei. Totodată, pot face donații și în contul prof. Vasile Postolachi RO98BTRLRONCRT0269935701 (POSTOLACHI VASILE).

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...