vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTPermise suspendate și certificate reținute după un control comun Poliție - RAR

Permise suspendate și certificate reținute după un control comun Poliție – RAR

Ziua de marți, 13 aprilie a.c., a fost cu ghinion pentru unii botoșăneni, care au fost opriți în trafic de polițiștii Biroului Rutier, în cadrul unei acțiuni organizată pe raza municipiului Botoșani, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român. Acțiunea a fost organizată pe linia verificării stării tehnice a autovehiculelor, iar mai mulți dintre cei opriți și verificați s-au ales cu sancțiuni.

„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 86 de persoane și verificate 73 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.900 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Dintre acestea, două sancțiuni au fost aplicate pentru tobe neomologate, două sancțiuni pentru anvelope uzate peste limită și 15 sancțiuni pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și șapte certificate de înmatriculare.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...