vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTBijuterii bibliofile expuse la Biblioteca Județeană

Bijuterii bibliofile expuse la Biblioteca Județeană

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și Drepturilor de Autor, Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani a organizat, în mediul on-line, pe pagina de Facebook și pe site-ul instituției, bibliotecabotosani.ro, expoziția ”Regal de bijuterii bibliofile”.

Organizată în Sala Fondului Documentar Eminescu, expoziția cuprinde donația excepțională de carte primită în acest an din partea Asociației Culturale ”Regal D’Art”. Seria de lucrări editată sub egida asociaţiei, cuprinde două colecţii. ”Regal de Poezie”, care reunește poeți contemporani din România și Republica Moldova și ”Regal de Înțelepciune”, ce grupează interviuri și articole ale unor autori consacrați.

Toate cele 15 volume sunt editate în condiții grafice deosebite: coperte îmbrăcate în catifea, înnobilate cu elemente ornamentale și cristale Swarowski, file din carton cu irizații aurii, reproduceri de artă plastică și grafică pe hârtie de calc, portrete și facsimile.

Cele două colecții au fost concepute ca exponate de artă bibliofilă, fiind editate într-un număr limitat de exemplare. Aducem mulțumiri doamnei Lili Bobu, coordonatoare a proiectului, pentru o donație care face din Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” privilegiata posesoare a unei colecții ce se remarcă prin eleganță și unicitate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...