luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTAccidentele rutiere i-au scos în stradă pe polițiști

Accidentele rutiere i-au scos în stradă pe polițiști

Polițiștii rutieri au pus tunurile pe cei care nesocotesc normele rutiere. Miercuri după-amiază, pe 21 aprilie a.c., la numai câteva ore de la o altă acțiune care a vizat acordarea priorității de trecere pietonilor, echipajele de poliție au ieșit din nou pe străzile municipiului și au supravegheat traficul, urmărindu-i de data aceasta și pe pietoni.

„Având în vedere dinamica producerii accidentelor rutiere cu victime omenești petrecute pe raza municipiului Botoșani, în primele trei luni ale acestui an, din care rezultă că principala cauză generatoare de accidente rutiere cu victime o constituie neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, în data de 21 aprilie 2021, în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe principalele artere rutiere pe care se înregistrează valori mari de trafic și accidente”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit acelorași surse, în urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 70 de persoane și au controlat 38 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei. Dintre acestea, trei sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, una pentru traversare neregulamentară și șapte pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a părții carosabile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.4 °
2.8 °
97 %
0.9kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
1 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...