joi, decembrie 5, 2024
HomeLocal BTProstituție la Botoșani zădărnicită de procurorii DIICOT. Afaceri cu sex prin „dispecerat”

Prostituție la Botoșani zădărnicită de procurorii DIICOT. Afaceri cu sex prin „dispecerat”

Doi ieșeni bănuiți că au obligat mai multe tinere să practice prostituția au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) sub acuzația de trafic de minori. Suspecții sunt de fapt soț și soție, fiind vorba de Ionuț Viorel și Roxana Andreea Lupu, iar anchetatorii au identificat două victime. Dosarul penal întocmit pe numele celor doi a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Iași, însă unele fapte ar fi fost comise și în județul Botoșani.

„Pe data de 4 februarie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019-2021, inculpații, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (situație familială dificilă, fără surse de venit și fără nicio posibilitate de a se întreține), prin constrângere, au transportat și găzduit în unități de cazare turistică sau apartamente situate în municipiile Iași, Cluj-Napoca, Arad și Botoșani, mai multe părți vătămate minore și majore pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției”, au arătat procurorii DIICOT.

Percheziţii făcute de procurorii DIICOT

În fapt, tot pe 4 februarie a.c., procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofițeri de Poliție judiciară din cadrul BCCO Iași, au efectuat trei percheziții domiciliare, în municipiile Iași și Botoșani, în urma cărora au fost ridicate mai multe telefoane mobile si alte bunuri cu valoare probatorie.

Ulterior, anchetatorii au continuat investigațiile, iar pe baza probelor adunate cei doi suspecți au fost trimiși în judecată. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Ionuț Viorel Lupu a mai fost ridicat cu mascaţii pentru fapte similare 

Nu este pentru prima dată când Ionuț Viorel Lupu ajunge în atenția procurorilor DIICOT. În octombrie 2018, acesta a mai fost ridicat cu mascații pentru acuzații asemănătoare.

„În fapt s-a reţinut că în perioada iulie-august 2018 inculpatul Lupu Ionuţ împreună cu soţia sa, au racolat o victimă majoră,pe care au determinat-o, sub promisiunea unor câştiguri financiare şi profitând de situaţia risc în care se afla, să practice prostituţia pe raza municipiului Iaşi, urmând ca ulterior să fie transferată în Anglia, unde să continue activitatea de prostituţie în beneficiul acestora. Pentru a realiza exploatarea victimei, inculpaţii au exercitat presiuni asupra sa, de natură să-i inducă o stare de teamă, i-au restricţionat libertatea de mişcare şi i-au furnizat pentru consum substanţe susceptibile a fi droguri”, spuneau atunci procurorii DIICOT.

Minoră exploatată sexual

Anchetatorii susțin că la data racolării victimei, gruparea infracţională acţiona pe linia traficului de fiinţe umane prin exploatarea unei minorei, activitate prin care au obţinut venituri financiare consistente, din care îşi întreţineau familiile. „În vederea realizării scopului infracţional, membrii grupării, prin intermediul inculpatului Lupu Gabriel, au închiriat pe parcursul anului 2018, un apartament în regim hotelier, situat în municipiul Iaşi, în care au exploatat-o sexual pe minoră până la data de 11.09.2018, iar în perioada 24.07.2018 – 05.08.2018, au exploatat o victimă majoră”, se menționa într-un comunicat de presă emis de DIICOT în octombrie 2018.

Totodată, procurorii DIICOT arătau că, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că fiecare membru al grupului avea roluri bine stabilite. Astfel, pentru a racola un număr cât mai mare de clienţi, aceştia au înfiinţat un „dispecerat” de care se ocupa suspecta L.G.M., care, utilizând mai multe numere de telefon şi având acces la internet, a constituit conturi pentru cele două victime pe reţelele de profil unde a postat fotografii şi anunţuri de natură a atrage clienţii.

Dispecerat pentru a asigura victimelor cât mai mulţi clienţi

La rândul ei, victima avea la dispoziţie mai multe aparate telefonice, dintre care unul era folosit special pentru a conversa cu membrii grupării, celelalte fiind utilizate pentru a comunica cu clienţii. Conform instrucţiunilor primite, victimele comunicau inculpaţilor, în timp real, atât date cu privire la prestaţiile sexuale solicitate cât şi momentul în care clienţii plecau de la adresă.

Prin metoda tip „dispecerat” suspecţii urmăreau să asigure victimelor un număr cât mai mare de clienţi, pentru ca aceastea să nu dialogheze cu clienţii care ar fi apelat numerele de telefon publicate pe reţelele de profil, asigurându-și astfel un nivel al încasărilor financiare cât mai mare.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0 °
97 %
1.3kmh
100 %
joi
2 °
vin
3 °
sâm
6 °
Dum
11 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când au văzut rezultatele, pesediștii au uitat să se bucure, dar și-au amintit când au văzut ziariștii.

EDITORIAL

Nu am niciun dubiu că locul unde se pot vedea cei mai încruntați, îngândurați și supărați botoșăneni este de departe Piața Centrală. Nici la...

EPIGRAMA ZILEI

Popor mințit, popor sărac, De bine, cum să ai tu parte, Când facultatea-i fără bac Iar școala e fără de carte? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...