spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTDouă școli din Darabani vor beneficia de creșterea eficienței energetice

Două școli din Darabani vor beneficia de creșterea eficienței energetice

În cadrul ședinței Ordinare a Consiliului Local din Darabani, care a avut loc joi, 29 aprilie, primarul, împreună cu consilierii locali, au dezbătut proiectul cu privire la creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei pentru Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani, corpul D.

Primarul orașului, Mihai-Alin Gîrbaci, a precizat că „prin Agenția Fondului de mediu se lansează un program de finanțare pentru eficiența energetică în școli, la care, inițial se crezuse ca vom beneficia doar pentru o singură școală de această reabilitare, s-a revenit cu clarificări, așa că sper să ne încadrăm și pentru a doua școală, respectiv corpul D al Școlii Gimnaziale <Leon Dănăilă>. Astfel, este vorba despre două școli, prima fiind cea de la Bajura, corpul din stânga”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...