spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCasă incendiată după o ceartă cu soția

Casă incendiată după o ceartă cu soția

Un bărbat de 29 ani din satul Poiana, comuna Brăești, și-a incendiat bunurile dintr-o cameră, după o ceartă cu soția. S-a întâmplat în această după-amiază. Speriați că flăcările s-ar putea extinde la întreaga locuință, dar și la o altă casă din apropiere, vecinii au solicitat sprijinul pompierilor.

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și voluntarii din comună. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră și o parte din acoperișul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Proprietarul a fost transportat la spital întrucât prezenta excoriații la o mână după ce a spart geamurile de la casă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...