spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTŞofer fugar trimis la puşcărie

Şofer fugar trimis la puşcărie

Un tânăr care la începutul lui 2020 a lovit o femeie cu mașina, după care a fugit de la locul accidentului, a fost condamnat la închisoare cu executare. Trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului, Petrică Liviu Pricop, în vârstă de 29 de ani, a scăpat de prima acuzare după ce a încheiat un acord de mediere cu victima accidentului, iar aceasta și-a retras plângerea. În schimb, pentru celelalte capete de acuzare, el a fost găsit vinovat și condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an și 11 luni de închisoare.

Cum tânărul abia fusese eliberat condiționat după o altă condamnare, din care îi mai rămăseseră 378 de zile de detenție neexecutate, judecătorii i-au adăugat și acest rest la pedeapsa primită. În schimb, din cei aproape trei ani de detenție, i se vor scădea zilele petrecute în arest preventiv și în arest la domiciliu.

Pronunțată săptămâna trecută de magistrații Judecătoriei Botoșani, sentința nu este definitivă. Cele întâmplate atunci i-au adus o condamnare și unui amic de-al său. Acuzat că i-a încredințat mașina, cu toate că știa că nu mai avea permis de conducere, prietenul lui, Adrian Cojocariu s-a ales și el cu o condamnare de 9 luni de închisoare, însă în cazul lui instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Victimă lovită pe trecerea de pietoni

Evenimentul rutier a avut loc în dimineața zilei de 17 ianuarie 2020, pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, în apropierea supermarketului Carrefour. Aflat la volanul unui BMW Petrică Liviu Pricop nu a mai oprit la trecerea de pietoni și lovit cu mașina o femeie angajată în traversare. După producerea accidentului, el a dat bir cu fugiții.

Polițiștii au aflat cine fusese la volan și s-au dus la domiciliul acestuia, însă tânărul nu a fost de găsit așa că a fost emis un mandat de aducere pe numele lui. La insistențele membrilor de familie și a unor persoane apropiate, în aceeași zi, tânărul a mers la sediul Poliției Rutiere, unde a recunoscut faptele comise și a fost verificat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost de acord să îi fie recoltate şi două mostre biologice de sânge, la interval de o oră între ele, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, ocazie cu care a rezultat test pozitiv la amphetamine și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. Buletinul de analiză toxicologică, emis de Institutul de Medicină Legală Iași, evidenția o alcoolemie de 0,90 g %o la prima probă și de 0,73 g %o la proba a doua. Totodată, cercetările efectuate de polițiști au arătat că tânărul chefuise cu prietenii, cu o noapte înainte de producerea accidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...