spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTConstructorul Spitalului de Paliaţie către primarul Cosmin Andrei: "Duce o campanie mincinoasă"...

Constructorul Spitalului de Paliaţie către primarul Cosmin Andrei: „Duce o campanie mincinoasă” (video)

Reprezentanții firmei care a realizat Spitalul de boli cronice şi îngrijiri paliative spun că unitatea este gata, însă nu poate fi predată Companiei Naționale de Investiții din cauză că nu este racordat la utilități. Reprezentanții Victor Construct au chemat presa, vineri, pentru a arăta că spitalul este gata și pentru a infirma declarațiile primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, care a declarat, într-o conferință de presă, că lucrările nu sunt finalizate și că vor fi trase utilitățile, iar spitalul nu va fi gata.

„Îi înțeleg supărarea domnului primar că a ajuns să conducă o instituție în prag de faliment”

Radu Mihalache, reprezentantul Victor Construct, a declarat că obiectivul a fost finalizat încă din luna octombrie a anului trecut. ”Am ales să facem o procedură atipică cu presa, deoarece cei de la CNI, cu care avem contract, nu doresc să facă recepția fără utilități. Domnul primar apare frecvent în presă și spune că obiectivul nu este gata. V-am chemat pe dumneavoastră, presa, să facem o prerecepție. Este o procedură atipică, dar cred că este corectă pentru informarea botoșănenilor și a opiniei publice, în general. Acesta spital este gata în totalitate, 100%. Suntem dispuși să facem orice fel de recepție, că este o prerecepție, că e o recepție parțială, să ne fie preluat acest obiectiv pentru că suntem prinși cu garanția.

Mai avem de luat bani, iar banii nu pot fi încasați până nu se închide printr-un proces verbal de recepție acest contract. Obiectivul a fost finalizat de anul trecut, din octombrie, dar anul acesta, în februarie, am revenit cu o echipă și am refăcut o parte din lucrări în subsol, pentru că au fost ploi și au refulat, pentru că suntem că suntem racordați la o canalizare provizorie. (…)

În momentul în care va trebui să facem recepția, va trebui să funcționeze acele tablouri generale, iar din tablourile generale să funcționeze toată tehnologia în spital. Îi înțeleg supărarea domnului primar că a ajuns să conducă o instituție în prag de faliment, dar nu înțeleg de ce face o campanie mincinoasă”, a precizat Radu Mihalache, reprezentantul Victor Construct.

Lucrările au început în anul 2017, valoarea investiției fiind de 14,7 milioane lei.

Spital gol şi vină pasată de la unii la alţii

Spitalul care se află în curtea Spitalului de recuperare, a devenit un adevărat măr al discordiei între politicieni, dar și medici, deopotrivă. Fiind singurul spital din judeţ dotat cu sursă proprie de oxigen pentru fiecare pat din saloane, spitalul se preta cel mai bine pentru a fi transformat în unitate Covid.

Încă din toamna anului trecut reprezentanţii constructorului spuneau că lucrările erau la un stadiu de peste 90%. Primarul Cosmin Andrei spune, însă, că termenele de finalizare a lucrării au fost amânate de constructor.

Întrebat care este stadiul lucrărilor primarul Cosmin Andrei a declarat că acestea nu sunt finalizate şi pasează vina pe fostul primar, deşi timp de opt ani a fost viceprimar, dar şi pe CNI.

CNI spune că nu poate recepţiona lucrarea fără utilităţi

La începutul lunii aprilie prefectul judeţului, Dan Nechifor, a făcut demersuri la CNI, beneficiarul lucrării, care trebuie să facă recepţia. Reprezentanţii instituţiei au spus chiar că sunt de acord ca spitalul să fie transformat în spital Covid, dar că pentru asta ei trebuie să facă recepţia lucrării, ceea ce este imposibili din cauza lipsei branşamentelor la utilităţi, aruncând vina iar în curtea Primăriei Botoşani.

Această unitate este destinată bolnavilor care sunt în stadii terminale ale unor boli cronice grave şi care, în felul acesta, pot fi îngrijiţi de personal de specialitate. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Dotările vor fi asigurate de CNI, dar şi de municipalitatea botoşăneană.

Spitalul este dotat cu paturi ultramoderne, saloane cu baie proprie, televizor, sistem de apel al asistentelor, oxigen la fiecare pat.

Demersurile pentru noul spital au fost făcute încă din anul 2013 de către deputatul Tamara Ciofu, însă lucrările au început în noiembrie 2017.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...