spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTSpectacole pentru copii şi tineri la Teatrul Vasilache

Spectacole pentru copii şi tineri la Teatrul Vasilache

Două spectacole dedicate copiilor şi tinerilor din judeţ vor avea loc în acest weekend la Teatrul „Vasilache”. Astfel, astăzi, 4 iunie, de la ora 18.00, dar şi sâmbă şi duminică, de la ora 11.00 va fi prezentată piesa „Elefănţelul curios”. Aceasta este un spectacol muzical şi interactiv, de Valentin Dobrescu, după o idee de Rudyard Kipling şi este adresat copiilor mici şi nu numai. Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu, muzica este compusă de Constantin Panaite, iar scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu.

Din distribuţia spectacolului fac parte actori Marius Rusu, Florin Iftode, Andrei Bordianu şi Anamaria Chelaru.

„Vă invităm să urmăriţi povestea unui pui de elefant, pe nume Dodo, care e foarte curios şi vrea să ştie tot ce e şi ce se întâmplă în jurul său.  O întrebare neobişnuită (ce mănâncă crocodilul la cină?) ajunge să îi pună viaţa în pericol. Cu toate că trece prin tot felul de întâmplări, concluzia este că totuşi e bine să fii curios”, a declarat Valentin Dobrescu. Preţ unui bilet este de 12 lei.

Cântecul lebedei, pentru tineri

Tinerii sunt aşteptaţi la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizioneze spectacolul „Cântecul lebedei”, adaptare după A.P.Cehov. Spectacolul va fi prezentat în cadrul Studioului de Teatru pentru Tineret sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:00.

Regia artistică este semnată de Vali Popa, iar protagoniştii spectacolului sunt Marius Rogojinschi şi Anamaria Chelaru. Coordonator lect. Univ. dr. Antonella Cornici, asistent regie: Anamaria Chelaru şi sufleor Alin Gheorghiu.

„Spectacolul aduce în faţa auditoriului dimensiunea existenţei creatorului aflat într-un permanent exerciţiu de forţă şi echilibru între dramatismul vieţii şi magnificența iluziei. Un discurs despre liberul arbitru şi consecinţele sale.E o invitaţie la gând, la bucurie, la sensibilitate şi nu în ultimul rând la prezent, un prezent care poate fi  şi un posibil sfârşit. O compoziţie în care regăsim toate momentele vieţii”, spune Vali Popa.

Spectacolul se adresează tinerilor cu vârsta peste 14 ani, iar un bilet costă 15 lei. 

„Biletele sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Nu se fac rezervări la spectacole, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală. Vă rugăm să citiţi regulamentul cu măsurile ce se impun a fi respectate la spectacole!”, transmit reprezentanţii teatrului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...