sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăLocal BTCel mai mare spital cere ajutorul botoşănenilor să doneze sânge

Cel mai mare spital cere ajutorul botoşănenilor să doneze sânge

Sunt lucruri simple, la îndemâna oricui, care au un impact puternic asupra semenilor. Donarea de sânge este unul dintre gesturile care au puterea de a schimba cursul unei vieți.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Astăzi, 14 iunie, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, al treilea ca mărime din țară și cel mai mare din Moldova, face un apel la botoșăneni să vină și să doneze sânge. „Trecem printr-o perioadă foarte grea. Suntem pe cale să învingem pandemia de SARS-CoV-2, dar să nu uităm că noi, Spitalul Județean, tratăm și celelalte boli care afectează mii de botoșăneni. Acum, în spital avem pacienți care așteaptă intervenții chirurgicale sau care au diverse probleme de sănătate, iar lipsa de sânge le pune viața în pericol.

În acest moment, ne confruntăm cu un mare deficit de sânge și de aceea îi îndemn pe botoșănenii a căror stare de sănătate permite donarea să facă acest gest. Avem nevoie de această acțiune voluntară și umanitară, avem nevoie de donatorii de sânge, pentru semenii noștri! Donarea de sânge înseamnă salvarea de vieți! Ajutați-ne să salvăm vieți împreună!”, a declarat Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

Condiţii pentru cei ce vor să doneze

Donator de sânge poate fi orice cetățean cu domiciliul în România sau Uniunea Europeană care are reședința în România, în deplină stare de sănătate.

Pentru a deveni donator de sânge, trebuie să îndepliniți următoarele condiții:
– vârsta cuprinsă în intervalul 18-50 ani
– greutate peste 55 de kilograme
– tensiunea arterială maximă de 160 mm Hg și cea minimă de 90 mm Hg
– puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
– să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării
– să nu fiți sub tratament pentru diferite afecțiuni și să nu aveți sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte (peste -6) dioptrii sau cancer.

Donatorii de sânge au dreptul să primească pentru fiecare donare câte șapte tichete de masă, o zi liberă și reducere de 50% pentru o lună la transportul public în comun în municipiul Botoșani.

Studiile recente au demonstrat că donarea de sânge reduce cu 30% riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii de sânge trăiesc mai mult decât media populației.

În acest an, Organizația Mondială a Sănătății a demarat campania „Donați sânge și țineți lumea pulsând”!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-5.6 ° C
-5.4 °
-6.1 °
92 %
3.4kmh
2 %
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vine Moșul din nou, așa mai scapi de jucăriile mai mari decât copilul.

EDITORIAL

Evenimentele ultimelor zile, dar mai ales reacția autorităților, ne-au demonstrat încă odată, deși nu era necesar, ce balamuc de țară a ajuns România. Ce...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...