spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBătrână decedată înainte de a fi urcată în elicopter (video)

Bătrână decedată înainte de a fi urcată în elicopter (video)

Caz dramatic înregistrat vineri dimineață de cadrele medicale din Spitalul Județean. O femeie de 82 de ani, ajunsă în stare gravă la spital, a decedat cu câteva minute înainte de a fi urcată în elicopterul SMURD.

Bătrâna a ajuns la primele ore ale dimineții la Urgențe, în stare gravă. Aceasta a fost diagnosticată cu bloc atrioventricular total, fiind imediat transferată pe secția de reanimare, din cauza stării sale. Medicii au încercat să o stabilizeze, în același timp fiind solicitat de urgență transportul pe calea aerului la Iași. Elicopterul SMURD a fost trimis la Botoșani, iar o ambulanță urma să o preia pe pacientă pentru a o transfera la elicopter.

Aparatul de zbor a aterizat pe terenul unității militare din marginea orașului, însă în momentul în care femeia urma să fie preluată de ambulanță, starea ei s-a agravat și a suferit un stop cardio-respirator. Cadrele medicale din reanimare și de la ambulanță au încercat resuscitarea ei, însă din păcate fără rezultat, fiind declarat decesul.
Aeronava SMURD a decolat la scurt timp înapoi spre Iași.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...