spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTO săptămână fără infracțiuni sesizate în Piața centrală (video)

O săptămână fără infracțiuni sesizate în Piața centrală (video)

Când se dorește, se poate orice. O demonstrează o acțiune concertată a forțelor de ordine organizată în Piața centrală a municipiului Botoșani, ca urmare a unui ordin emis de prefectul județului, Dan Nechifor. Astfel, mai multe echipaje de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat zi de zi în piață, iar în ultima săptămână nu a mai existat nicio plângere cu privire la comiterea unor infracțiuni în această zonă a orașului. Asta în condițiile în care Piața centrală era considerată până nu de mult „raiul” hoților din buzunare.

Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Dan Nechifor, care a precizat miercuri (n.r. – 23 iunie a.c.) că acțiunile inițiate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) și Poliția Locală vor continua. „Suntem dispuși să continuăm aceste acțiuni, numai că nu le putem face la nesfârșit pentru că este un deficit destul de mare de personal atât la nivelul IPJ-ului cât și la Inspectoratul de Jandarmi. De aceea, reiterez solicitarea către Primăria Botoșani în vederea urgentării procedurile privind achiziția sistemului de supraveghere video”, a spus prefectul Dan Nechifor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...