marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BTZiua Universală a Iei, marcată la Botoșani

Ziua Universală a Iei, marcată la Botoșani

Elevii Liceului Demostene Botez, Trușești, vor organiza mâine, 24 iunie, un eveniment online pentru a marca Ziua Universală. Scopul activității este acela de a promova cultura și tradițiile populare românești în rândul tinerilor și de a păstra identitatea noastră culturală. În cadrul evenimentului „Port o ie cu mândrie!”, elevii vor realiza diverse creații plastice, colaje cu fotografii care să surprindă mândria de a purta ia românească și vor interpreta o serie de cântece specifice.

„Pe ia românească sunt așternute cu mare măiestrie, crâmpeie din sufletul și viața românilor, evidențiindu-se continuitatea si unitatea noastră ca popor. De-a lungul istoriei și câmpurile de luptă au fost martore ale prezenței iilor purtate, în semn de recunoaștere, de către eroii neamului românesc, care si-au dat viața pentru credință, neam și unitate Însăși croiala iei are formă de cruce, o cruce milenară, izbăvitoare de rău și dătătoare de bine, adevăr și frumos. Așadar, să purtăm cu mândrie ia românească, pentru a ne respecta identitatea locului și pentru a lăsa urmașilor o moștenire incontestabilă a poporului român”, au transmis organizatorii evenimentului.

În organizarea activității, parteneri ai Liceului ”Demostene Botez” Trușești sunt Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Ionășeni, Casa Corpului Didactic (CCD) Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești , Parohia Durnești și Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, prin Filiala nr. 2 Grivița.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26 °
36 %
8.9kmh
67 %
mar
25 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...