spot_img
vineri, decembrie 5, 2025
AcasăLocal BTAgresorul poliţistului a fost plasat în arest la domiciliu

Agresorul poliţistului a fost plasat în arest la domiciliu

Tânărul de 24 de ani, acuzat că a înjunghiat un poliţist cu un briceag, a primit sentinţa din partea judecătorilor. Deşi oamenii legii au propus să îşi petreacă următoarele 30 de zile în arestul IPJ, sancţiunea primită de aceasta a fost de a sta închis în casă. “Tânărul de 24 de ani a fost plasat in arest la domiciliu pentru 30 de zile”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Totul s-a întâmplat în noaptea de dumincă spre luni, când a izbucnit un conflict între tânărul de 24 de ani şi un poliţist aflat în timpul liber. Agresorul l-a înţepat pe poliţist cu un briceag într-un omoplat, după care a fugit de la faţa locului. Abia a doua zi a fost depistat şi mai întâi condus la Psihiatrie, apoi reţinut pentru 24 de ore.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
96 %
4.9kmh
100 %
vin
10 °
S
6 °
D
5 °
lun
5 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Gata, a venit. Cu mâna goală, deocamdată, dar cine știe.

EDITORIAL

Gata, s-a terminat. În prima zi din lună românii au scos tricolorul din dulap, l-au întins pe balcon să vadă vecinii cât de patrioți...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...